Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » A existat, într-adevăr, o linie fierbinte ce făcea legătura între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece?

A existat, într-adevăr, o linie fierbinte ce făcea legătura între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece?

Publicat: 16.10.2016
În timpul apogeului Războiului Rece, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică au iniţiat o comunicare directă pentru ca liderii acestor state să poată lua legătura unul cu celălalt în cazul unei crize nucleare sau al oricărei alte urgenţe.

Această linie telefonică a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru nenumărate romane şi filme, precum ecranizarea din anul 1964, numită „Strangelove”(O dragoste ciudată), dar, cu toate că a primit asemenea conotaţii în domeniul culturii de masă, nu a luat niciodată forma unei linii fierbinţi.

Inaugurarea acestei linii telefonice a fost propusă prima oară în anul 1950, dar ideea nu a fost pusă în practică până în anul 1962, anul crizei rachetelor din Cuba, când americanii şi sovieticii şi-au dat seama că poate dura ore întregi până când mesajele diplomatice sunt primite. Existând teama declanşării unui război nuclear, reprezentanţii celor două superputeri s-au întâlnit la Geneva anul următor şi au semnat „Memorandumul în ceea ce priveşte înţelegerea pentru stabilirea unei căi de comunicaţie directe” . Pe data de 30 august 1963, noul sistem a luat naştere, acesta conţinând o maşină de scris care le oferea posibilitatea de a trimite mesaje scrise cu ajutorul unui cablu transatlantic. Sistemul sovietic era localizat la Kremlin, pe când cel american în Pentagon, nu la Casa Albă. De-a lungul timpului, acestui sistem i s-au adus îmbunătăţiri , în anul 1986 fiind inclus un fax, iar în 2008 a fost dotat cu e-mail.

Cu toate că nu există nicio evidenţă conform căreia această linie telefonică a ajutat la evitarea unui război nuclear, a jucat, totuşi, un rol important în relaţiile dintre SUA şi Uniunea Sovietică.În anul 1967, Lyndon B. Johnson a devenit primul preşedinte american care a negociat cu liderul sovietic Alexey Kosygin în timpul Războiului de 6 Zile – un conflict între Israel şi statele arabe. Ulterior, Richard Nixon a refuzat să îl folosească în timpul războiului Indo-Pakistanez din anul 1971, iar Jimmy Carter a sperat ca prin această metodă să împiedice invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică din 1979.

Pentru a se asigura faptul că acest sistem va funcţiona în cazul unei crize, tehnicienii americani şi ruşi continuă să îşi trimită mesaje odată la fiecare oră.

Sursa: History

Citeşte şi:

„Telefonul roşu”, înfiinţat la NATO pentru prima oară după Războiul Rece. E o linie directă către armata rusă

Cine a castigat, de fapt, Razboiul Rece?

Dintr-o greşeală, americanii au fost pe punctul de a declanşa un război nuclear împotriva sovieticilor. ”Da, jumătate din Soare tocmai a explodat!”

5 dintre cei mai cunoscuţi spioni dubli care au activat în perioada Războiului Rece. Unul dintre ei a fost EXECUTAT – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Calea către papalitate. Care sunt cerințele necesare pentru a deveni papă?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Mentorii necunoscuți ai celui ce avea să fie Papă. Cine l-a influențat pe Francisc?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Reformele și moștenirea Papei Francisc. Ce va rămâne după fostul Suveran Pontif în Biserica Catolică?
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială „Altceva cu Adrian Artene”
Ilinca și George Simion, secretele și poveștile celui mai controversat cuplu din politica românească | Ediție Specială ...
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Americanii de vârstă mijlocie sunt mai singuri decât adulții din alte țări și din alte grupe de vârstă
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Cum poate postul intermitent să se transforme într-un pericol pentru sănătate?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Test de cultură generală. Ce mănâncă moliile?
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Cercetătorii au descoperit de ce ploile de meteori sunt atât de imprevizibile
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Dezertare în masă în Rusia. Câți soldați au reușit să fugă?
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
Cel mai bătrân astronaut american a revenit pe Pământ după 220 de zile în spațiu
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
China avertizează țările care vor să încheie acorduri cu SUA: „Vom lua contramăsuri”
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
Astăzi se împlinesc 121 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi ...
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Trei zile de doliu național în Portugalia după moartea Papei Francisc
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Dacă tratăm hipertensiunea arterială, reducem și riscul de demență, au descoperit cercetătorii
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Când va fi înmormântat Papa Francisc?
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
Rămășițele unor picturi murale romane antice au fost scoase la lumină în Spania
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns
A existat vreodată viață pe Marte? O descoperire recentă ne aduce mai aproape de un răspuns